Vicepreședinte al Comisiei Europene: Bulgaria poate adopta moneda euro la 1 ianuarie 2025/ Un partid pro-rus vrea referendum împotriva monedei euro și are 590.000 de semnături

1
199

“Data posibilă pentru adoptarea monedei euro în Bulgaria este 1 ianuarie 2025”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, la televiziunea bulgară Nova TV, scrie Novinite.com.

El a spus că ianuarie 2025 este o dată orientativă, dar trebuie să se lucreze pentru că inflația va fi urmărită pentru 12 luni înapoi. “Aș spune că nu este foarte probabil să îndepliniți acest criteriu mai devreme, astfel încât să introduceți euro înainte de 2025”, a subliniat el.

Vicepreședinte al Comisiei Europene: Bulgaria poate adopta moneda euro la 1 ianuarie 2025/ Un partid pro-rus vrea referendum împotriva monedei euro și are 590.000 de semnături

1 COMENTARIU

  1. Felicitari tarii Bulgariei pentru obiectivul de a adera la moneda euro! Aceasta este o veste importanta pentru bulgari si contribuie la unirea tuturor statelor europene sub o moneda. Pe de alta parte, pentru cei care incearca sa moara referendumul, sper ca vor intelege ca moneda euro ar fi in interesul general al tarii si ca trecerea la o moneda europeana ar insemna o mai mare integrare si o mai buna stabilitate economica pentru tara.

Lasă un răspuns