Ce cadouri ne mai bagă pe sub ușă China.

0
24

Matei Udrea

După ce a provocat pandemia mințind și ascunzând apariția virusului timp de 6 săptămâni, regimul comunist din Beijing pune din nou în pericol întreaga omenire. În timp ce numărul cazurilor explodează în țară, mii de avioane pleacă în toate colțurile lumii, „exportând” un număr uriaș de bolnavi. Exact ca acum aproape 3 ani.

În acest moment, experții în sănătate din Marea Britanie estimează că aproximativ 9.000 de persoane mor zilnic în China din cauza virusului.
E un text mai lung, dar cred că merită explicat, pentru că va începe iar delirul conspiraționist, exact cum a fost în primăvara lui 2020.

Cauza primordială a problemelor este falimentul unui regim totalitar. Strategia proastă a Beijingului a lăsat 1,3 miliarde de oameni fără imunitate de turmă, iar pericolul unor mutații este destul de mare după ce Guvernul a renunțat brusc și complet la restricții. Granițele Chinei s-au redeschis complet, iar acum peste 50% din valurile de chinezi care pleacă spre toate colțurile lumii sunt infectați, conform testelor făcute la sosire.

În acest timp, în China, regimul comunist continuă secretomania. În Beijing, acum 3 zile s-au raportat doar doi morți din cauza virusului. În schimb, crematoriile au anunțat că li s-a depășit capacitatea de incinerare, iar imagini difuzate de amatori pe Twitter arată săli întregi pline cu cadavre băgate în saci.

China a mințit întreaga lume în 2020, ascunzând epidemia timp de 6 săptămâni (de la apariția primului focar, în decembrie 2019, până la sfârșitul lui ianuarie 2020). Apoi a obținut de la Organizația Mondială a Sănătății amânarea unui avertisment oficial privind urgența de sănătate publică pentru alte câteva săptămâni.

În acest timp, din China mii de avioane au zburat cu pasageri către toate colțurile lumii, ducând virusul pretutindeni. În Europa, prima lovitură a încasat-o Italia în februarie 2020, din cauza legăturilor mai strânse cu China.

După ce pandemia n-a mai putut fi ascunsă și toate statele au fost alertate, China a introdus cele mai drastice restricții din întreaga lume. Corelate cu foarte slaba calitate a vaccinurilor anti-Covid dezvoltate de chinezi (s-a descoperit că unul dintre acestea avea eficiență 2% după prima doză și aproximativ 60% după a doua), aceste politici de sănătate au privat o populație de 1,3 miliarde de persoane de dobândirea imunității de turmă.

În timp ce în restul lumii pandemia s-a încheiat, practic, în primăvara lui 2022, în China restricțiile au continuat la fel de dure până acum câteva săptămâni, când populația ajunsă dincolo de orice limită a suportabilității s-a revoltat.

Regimul de la Beijing s-a speriat de amploarea protestelor și a decis, peste noapte, anularea restricțiilor aproape integral, redeschiderea granițelor, eliminarea testărilor etc.
Acest lucru a dus la o răspândire fulgerătoare a virusului în populația neimunizată. Practic, China este în decembrie 2022 în situația în care era restul lumii în februrie 2020!
În acest moment, numărul cazurilor din China nici nu mai poate fi măsurat, dar directori de companii spun că au și 90% dintre angajați bolnavi.

Sistemul medical chinez, unul mult mai slab dezvoltat chiar și decât cel românesc (în China sunt de 3 ori mai puține paturi de terapie intensivă la milionul de locuitori comparativ cu România, de exemplu), a cedat imediat. Oamenii ajunși în stare critică n-au unde să fie internați, iar imaginile de pe holurile spitalelor chinezești sunt apocaliptice, cu personal care resuscitează pacienți direct pe podea, în sălile de așteptare.

Răspândirea bruscă și masivă a virusului într-o populație atât de mare crește riscul unor noi mutații ale Covid, care ar putea pune în pericol întreaga omenire. Acum, s-a ajuns ca totul să depindă din nou de noroc.

O altă măsură criminală a regimului de la Beijing a fost deschiderea completă a granițelor. La fel ca la începutul ascuns al epidemiei, către destinații din întreaga lume au început să plece, din China, un număr uriaș de avioane pline de persoane bolnave.
În Italia, autoritățile s-au speriat când au descoperit că peste 50% din chinezii sosiți sunt infectați cu Covid. Situația este aceeași peste tot.

Primul vârf al numărului de infectări cu Covid în China ar trebui să fie atins în 13 ianuarie, estimează compania britanică Airfinity, specializată în politici de sănătate. La mijlocul lui ianuarie vor fi circa 3,7 milioane de noi cazuri pe zi în China. Pe 23 ianuarie se va atinge vârful ratei de mortalitate, estimează aceeași agenție britanică. În China vor fi atunci circa 25.000 de morți pe zi. Se preconizează că în lunile decembrie 2022 și ianuarie 2023 vor fi în total circa 584.000 de morți de Covid.

Deocamdată însă, noi nu avem motive de panică. Agenția de Sănătate a UE spune că în Europa populația are un grad mare de imunizare la virus, iar variantele care fac ravagii acum în China au fost deja în restul lumii, fiind și înlocuite de alte tulpini.

Colaj foto: Daily Mail

Lasă un răspuns