16 ani de la uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia, împușcată chiar de ziua lui Vladimir Putin

0
247

Anna Politkovskaia a fost un aprig critic al Kremlinul, mai ales al războiului sângeros din Cecenia şi al liderului său pro-Kremlin Ramzan Kadîrov. Ea lucra pentru Novaia Gazeta, iar pe 7 octombrie 2006 a fost împușcată în scara blocului îm care locuia.

Asasinatul, comis, exact în ziua în care Vladimir Putin își sărbătorea aniversarea, a provocat șoc în toată lumea.

În 2014, cinci bărbaţi au fost declarați vinovaţi că ar fi organizat, executat sau participat la asasinarea Annei Politkovskaia și au fost condamnați la închisoare.

Cel care a organizat crima a fost declarat cecenul Lom-Ali Gaitukaiev, care a murit în închisoare în anul 2017. Cu un an înainte de moartea sa,  Novaia Gazeta a dezvăluit că fusese informator al FSB şi totodată unul din capii mafiei cecene. Numele lui Gaitukaiev apare şi în dosarul asasinării în 2004 la Moscova a jurnalistului american Paul Khlebnikov, editorul variantei ruse a revistei „Forbes Magazine”.

În 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Rusia pentru că „nu a aplicat măsurile potrivite de anchetă pentru a identifica pe comanditarul sau comanditarii crimei”.

/stirileprotv.ro/stiri/actualitate/

Lasă un răspuns